Eu mă inspir tare mult din ceea ce citesc. Citind cărţile bunei doamne Elena Niţă Ibrian mi se întipăresc în minte idei, ingrediente, condimente. Când intru în bucătaria mea mă inspir din ce am la îndemană. Când am aflat prima dată de acest mod de viaţă, acum 3 ani, am fost oarecum derutată, pentru ca eu de mică am început să gătesc. Am împrumutat Cartea dulciurilor de la mama şi cu prietenele mele făceam diferite prăjiturele, nici nu ştiam să deschidem aragazul, dar noi amestecam făina, zahăr, ouă şi făceam după priceperile noastre. Mai tarziu, bunicile m-au luat pe lângă dânsaele să mă înveţe să fac brânză, cozonaci, mămăligă căci mama nu prea avea răbdare cu mine – i-am stricat o dată gălustele pe care voia să le pună în supă şi mai câte alte năzdrăvenii am făcut şi nu îmi amintesc.
Zic că am fost derutată de hrana vie, pentru că tocmai ajunsesem la un capitol în viaţa mea în care nu mai urmaream reţetele la literă, mă inspiram doar să fac ce ne făcea placere mie şi soţului. Am reuşit cu mare succes să inlăur carnea, ouă şi făina - mai puţine, dulciuri mai deloc şi eram mulţumită.
Când eram maestră, în loc să profit de experienţă, am luat-o de la capăt. Am citit reţete de hrană vie, am experimentat ingrediente, am respectat la lieteră cele sugerate şi foarte rar am fost multumită de rezultat.
O reţetă remarcabilă, de care m-am îndragostit din prima, executată la literă este zacusca crudă a lui Mimi aici. O fac de aproape un an, de ficare dată cand am avocado. Soţul meu abia acum a binevoit să guste şi este într-un extaz complet când manancă „E perfectă!”, „E prea bună!”. Eu de regulă mă cam supăr cand nu vrea să guste din bunatăţile mele, dar cand mâncam această zacuscă, eram în culmea fericirii, aşa că nu era loc de supărare. Acum sunt fericită că mănancă cot la cot cu mine şi am dublat cantităţile, fac din doi avocado.
Acum, eu personal, cu hrana vie am ajuns la întelegere, nu mai urmez reţete stricte, mă ghidez după bunul simţ, ingredientele ce le am în casă şi reţetele pe care le citesc în continuare, cu mult interes, îmi servesc de inspiraţie nu de tipare.
Astazi, doar o idee mică:
- varză bruxelles,
- roşioare,
- vlăstari de floarea soarelui
- măsline.
Măslinele sunt Kalamata, le ţin în ulei condimentat cu usturoi, busuioc, cimbru.
Vă doresc să aveti inspiraţie maximă în tot ceea ce faceţi!
Mia