Doamna Elena Niţă Ibrian in presa germană

Cineva, din păcate nu mai ştiu  exact cine,  scria că România este ca cerşetorul care moare de foame şi stă cu mâna întinsă,  cocoţat însă pe un sac de aur. Şi nu sunt deloc lipsite de adevăr cuvintele acestea teribil de dezarmante.... Deci, de ce ar sta altfel lucrurile în domeniul hranei vii??? În România, doamna Elena Niţă Ibrian s-a vindecat de o boală cumplită (cancer în stadiu final) şi a reuşit să trăiască peste 60 de ani cu hrana vie. A scris nenumărate cărţi pe această temă, majoritatea retetelor create de buna doamnă, fiind perfect aplicabile de către orice român, indiferent de mijloacele sale finaciare sau de pregătirea sa profesională. Dar din păcate, tocmai în România,  numele doamnei Ibrian nu este nici pe departe mediatizat şi popularizat ca cel al promotorilor mişcării raw food din lume, în special al celor din SUA. Încercările mele de a schimba ceva în acesta direcţie, nu s-au soldat până acum decât cu un succes destul de modest. Dar nu suntem singurii..... În Germania de exemplu, nemţii au fost foarte impresionaţi de povestea doamnei Ibrian, au publicat articolul scris de mine şi trimis  la redacţia revistei naturiste "Natürlich leben", şi  la numai o zi după apariţie, am  început deja să primesc mesaje pozitive de la cititori, neaşteptat de multe şi de pline de entuziasm......Deoarece m-am preocupat mult timp de studierea istoriei medicinei naturale universale,  vă spun sincer, că nu există mulţi oameni în lume care să fi reuşit să ducă acest mod de viaţă pe o perioadă aşa de lungă de timp şi cu un succes atât de mare, aşa se explică probabil de fapt şi interesul pe care am reuşit să-l trezesc în Germania (recordul german este de aproximativ  40 de ani cu hrana vie). Germanii au un proverb: "Nimeni nu este profet în ţara sa", trist, însă teribil de adevărat. Şi se potriveşte tare bine şi în România, nu credeţi?

 

Mai jos, traducerea în limba română a articolului din numarul 1/2011 al revistei "Natürlich leben", pentru cititorii acestui blog din păcate numai foarte puţine lucruri noi, sper însă să nu vă plictisesc prea tare. 

Mă gândesc cât s-ar fi bucurat buna doamnă Ibrian, Dumnezeu să o odihnească în pace, de această apariţie...

O viaţǎ cu hrana vie, pentru hrana vie

Doamna Elena Niţǎ Ibrian

(1921-2009)

Am fost întotdeauna fascinatǎ de universalitatea temporalǎ, spaţialǎ şi interprofesionalǎ a hranei vii. Din Japonia şi pânǎ în America, din Danemarca şi pânǎ  în Australia, au existat dintotdeauna şi peste tot, oameni, medici sau persoane  cu altǎ pregatire profesionalǎ, care au descoperit, de cele mai multe ori întâmplǎtor prin propria experienţǎ, hrana vie şi efectul ei tǎmǎduitor fantastic. Ne putem însa imagina foarte  uşor, cǎ cei mai mulţi au rǎmas necunoscuţi. Obervǎm acest lucru şi astazi, în epoca Internetului şi a abundenţei mijloacelor de comunicaţie, cât de greu este sǎ se rǎspândeascǎ adevǎrul  despre hrana vie, cum ar fi putut cei care au trǎit cu mulţi ani în urmǎ, sǎ reuşeascǎ mai bine sǎ popularizeze aceste lucruri?

În România, în familia mea şi în cercul meu de cunoştinţe, nu am auzit mare lucru despre hrana vie, de abia dupa ce am ajuns in Germania, am descoperit pentru prima data cu adevǎrat  HRANA VIE.  Iar de când am trecut şi eu, în urmǎ cu aproape 4 ani, la regimul de viaţǎ cu hrana vie, gândul la eventualii români, care poate au cunoscut şi aplicat la rândul lor  hrana vie, nu mi-a mai dat pace deloc, asa cǎ am început sǎ caut în Internet şi…. bineînţeles cǎ am descoperit cǎ şi în România, au existat şi existǎ în continuare oameni, care au integrat perfect hrana vie în viaţa lor. Între timp, ma angajez foarte tare pentru rǎspândirea ideiilor despre hrana vie în România, mi-am creat în acest scop 3 pagini de Internet, dar cel mai important lucru  pentru mine a fost,  cǎ am reuşit sa ne adunǎm la un loc, mai mulţi români care promoveazǎ hrana vie, reuşind chiar creearea unui portal de informare despre hrana vie, pentru totii românii, atât din România, cât şi din strǎinǎtate!

        Bineînţeles cǎ nu se poate vorbi despre hrana vie în România, fǎrǎ a o pomeni pe extraordinara doamnǎ Elena Niţǎ Ibrian, autoare a peste 40 de cǎrţi din domeniul sǎnǎtǎţii, care a trǎit peste 60 de ani cu regimul de viaţǎ cu hrana vie. Şi de aceea, doresc sǎ vǎ spun povestea ei, o poveste deosebit de impresionantǎ si de interesantǎ.

        Doamna Elena Niţǎ Ibrian s-a nǎscut pe 12 noiembrie 1921, într-o familie simplǎ de ţarani români. Dupa moartea timpurie a parinţilor sǎi, a fost nevoitǎ sǎ se ocupe de cei 8 fraţi mai mici ai sǎi, pâna a ajuns fiecare la casa lui. De la bunica ei, doftoroaia satului, a învaţat sǎ cunoascǎ şi sǎ iubeascǎ natura, “a moştenit” de la ea, cunoştinţe vechi şi tainice despre plantele din flora spontanǎ şi despre puterea lor nemaipomenitǎ de vindecare. De la mama sa, a învǎţat ţesutul la rǎzboiul de  ţesut şi vopsirea lânei cu ajutorul plantelor. Şi-ar fi dorit foarte mult sǎ studieze biologia, din pacate în acele timpuri, comuniştii ajunseserǎ în România la putere, tatǎl sǎu fusese declarat chiabur, de aceea i s-a permis  sǎ urmeze doar o şcoalǎ superiorǎ de menaj. A devenit apoi tapiser, îşi creea singurǎ din plante vopselele pentru covoarele şi tapiseriile sale. Din pǎcate, fixarea culorilor nu se putea face fǎrǎ chimicale, iar doamna Ibrian lucra fǎrǎ mascǎ, ceea ce a fǎcut, ca la numai 25 de ani, sǎ i se sǎlǎşluiascǎ deja cancerul în gâtul şi în plǎmânii sǎi. A fost tratatǎ fǎrǎ succes în spital, iar apoi a fost trimisǎ de medici, care nu mai ştiau cum sǎ o ajute mai departe, sǎ moarǎ acasǎ. Scuipa deja sânge, era imobilizatǎ la pat, nu mai putea sǎ mai mǎnânce ceva, soţul sǎu era pregatit pentru moartea iminenta, cumpǎrase deja sicriul. Şi în aceastǎ situaţie disperatǎ, aude soţul sǎu de la o cunoştinţǎ venitǎ din Canada, despre o terapie a cancerului cu ajutorul sucurilor de legume şi de fructe. Doamna Elena Niţǎ Ibrian se decide sǎ încerce şi acest tratament, în situaţia în care se afla, nu mai avea oricum nimic de pierdut. La inceput, soţul sǎu era nevoit sǎ-i administreze sucurile  cu pipeta, dupǎ puţine zile însǎ, doamna Ibrian reuşea deja sǎ bea sucurile cu linguriţa, iar dupǎ numai 6 sǎptǎmâni se vindecase în mod miraculos, putea iar sǎ mǎnânce şi sǎ mergǎ!!!! Doamna Niţǎ Ibrian începu sǎ studieze toate carţile şi toate articolele despre hrana vie pe care  reuşea sǎ şi le procure, începu sǎ cerceteze  aprofundat puterea terapeuticǎ a plantelor din flora spontanǎ, începu sǎ adune şi sǎ dea mai departe toate informaţiile despre hrana vie, încercand sa  aducǎ  la urechile câtor mai mulţi oameni, dovezile despre puterea tǎmǎduitoare ieşitǎ din comun a hranei vii.  Doamna Elena Niţǎ Ibrian a scris peste 40 de cǎrţi şi  nenumǎrate articole, s-a angajat foarte mult pentru pǎstrarea valorilor culturale tradiţionale, înfiinţând la vârsta de 85 de ani un muzeu etnografic. Şi pentru cǎ în România, în special bǎtrânii au fost foarte greu loviţi de saracie,  a pus cu banii câştigaţi de pe cǎrţile sale bazele unui azil pentru persoanele în etate, sǎrǎcite la bǎtrâneţe, dupǎ o viaţǎ de muncǎ. Nici un om nu a plecat de la buna doamnǎ cu mâinile goale, fiecare a primit sfaturile, plantele, reţetele sau leacurile pentru care o cǎutase  – şi totul fǎrǎ ca doamna Ibrian sǎ fi aşteptat vreo rǎsplatǎ. A facut totul, din marea ei dragoste pentru Dumnezeu şi pentru creaţia divinǎ, pentru oameni, pentru naturǎ şi pentru toate fiinţele acestei lumi.

Doamna Elena Nita Ibrian a plecat dintre noi pe 9 septembrie 2009, cu aproape numai douǎ sǎptǎmâni înainte de împlinirea vârstei de 88 de ani. Cu câteva sǎptǎmâni înainte de moartea sa, mai organizase o demonstraţie de hranǎ vie pentru câteva zeci de persoane cu handicap din Piatra Neamţ, fiind ajutatǎ de numai   6 persoane. Tot în vara anului 2009, a mai acordat un interviu extraordinar (a vorbit aşa de liniştitor despre moarte, de parca ar fi ştiut ca în curând urma sǎ pǎrǎseascǎ aceastǎ lume) revistei  Formula AS şi a lucrat pânǎ în ultima clipǎ la cǎrţile şi la articolele sale.

Povestea doamnei Ibrian este dupa pǎrerea mea foarte dǎtǎtoare  de speranţǎ, întǎrindu-i în special, pe cei care s-au decis la rândul lor, sǎ urmeze regimul de viaţǎ cu hrana vie. Aceast om,  s-a îmbolnǎvit atât de grav, la o vârstǎ atât de fragedǎ şi totuşi a reusit sǎ se vindece şi sǎ trǎiascǎ mai departe peste 60 de ani, numai cu simpla hranǎ neprelucratǎ termic, nu a mai cunoscut durerile, disperarea  şi frica, pe care orice boalǎ gravǎ le aduce cu sine,  reuşind dimpotrivǎ sǎ ducǎ o viaţǎ minunatǎ şi binecuvântatǎ, în slujba oamenilor bolnavi, bǎtrâni şi sǎraci. Fiecare zi din  viaţa acestei doamne, este un exemplu de necontestat, cǎ hrana vie nu este doar un mod de alimentaţie, doar o simplǎ dietǎ, ci este o metodǎ infailibilǎ de tratament şi  reprezintǎ  un adevǎrat mod de viaţǎ. Iar prin viaţa sa exemplarǎ, ne-a demonstrat tuturor, ce înseamnǎ sǎ fii un  OM cu adevǎrat bun,  un om, aşa cum ne-a gândit de fapt Dumnezeu pe noi toţi, atunci când ne-a creat.

Bibliografie:

Toate cartile doamnei Elena Nita Ibrian 

Interviul din  Formula AS - „Elena Nita Ibrian  - Mancati crud si curat si veti fi sanatosi" de Otilia Teposu

Amintiri despre doamna Elena Niţă Ibrian, cel mai de seamă reprezentant al hranei vii din România, terapeută şi autoare de cărţi din domeniul sănătăţii si medicinii naturale

Interviu cu domnul Alexandru Iacob (alias Alexandru Arbore), consilier editorial al  Casei editoriale Solteris din Piatra Neamţ.

- Stimate domnule Alexandru, datoritǎ Alinei şi lui Marcel (Alimentatia Naturala), cǎrora le mulţumesc încǎ o datǎ din suflet, am avut marea şansǎ sǎ ajung sǎ vǎ „întâlnesc”. Dumneavoastrǎ aţi cunoscut-o bine, de fapt chiar foarte bine,  pe doamna Elena Niţǎ Ibrian, i-aţi editat mai multe carţi şi aţi organizat împreună cu buna doamnǎ expoziţii şi demonstraţii de hranǎ vie în mai multe  oraşe din ţară. Deci, cred că este de la sine înţeles, ca prima mea întrebare va fi: când si în ce împrejurări aţi cunoscut-o pe doamna Elena Niţă Ibrian?

- Doamna Elena Niţă Ibrian publica periodic, în paginile duminicale, reţete de hrană vie sau de bucătărie creativă tradiţională în ziarul unde lucram, Ceahlăul din Piatra Neamţ.

După revoluţia din decembrie 1989, eu am înfiinţat revista Elta, editată de Asociaţia de metafizică Elta Universitate la care şi eu am accedat. Atunci mi-am amintit de domnia sa,    i-am publicat în revistă pagini întregi cu reţete de hrană vie şi sub îngrijirea acestei reviste   i-am publicat prima carte „Bucătăria fără foc” care a avut un succes imens, dacă ne reamintim că am reeditat-o apoi sub egida Editurii Solteris în 55 mii de exemplare, apoi am lansat-o cu succes în 17  titluri şi am organizat împreună expoziţii de hrană vie şi lansări ale acestor cărţi în oraşele Bucureşti, Piatra Neamţ, Timişoara, Arad ş.a.m.d.

-Puteţi sǎ ne faceţi o mica selecţie a  cărţilor respective?

- Este edificator pentru orice cititor, din orice ţară ar fi, să enumerăm titlurile: „Bucătăria fără foc”- „Tratat de hrană vie”- „Plantele - aliment şi medicament”- „Mic tratat de hrană vie” (în 121 reţete)- „Hrana vieţii din viaţa plantelor”- „Bucătăria fără foc la îndemâna tuturor”- „Fulgii de grâu germinat în bucătăria fără foc”- „Soia - miracolul alimentaţiei”- „Arta culinară în post”(1001 reţete pentru sănătate) „Bucătăria fără foc” (1315 reţete de salate inedite şi alte noutăţi)- „Hrana vie pentru mamă şi copil”- „Hrana vie pentru mileniul trei”- „Hrana vie în creşterea performanţelor intelectuale”- „Vindecarea diabetului zaharat prin hrană vie”- Produse apicole” (tratamente, cosmetică, bucătărie fără foc) - „Prevenirea şi vindecarea cancerului”- „Terapia naturală”…Cred că e destul. 

- Deci doamna Ibrian avea  la începutul acestei colaborări editoriale în jur de 70 de ani şi a decedat la 88 de ani, cum a reuşit să creeze atât de mult?

- În afară de cele 17 titluri editate de noi, editura noastră i-a mai cules şi corectat livrându-i pe diskete alte 16 titluri, ţinând cont că acestea şi altele au fost încredinţate altor edituri, abia acum ne dăm seama de amploarea acestei munci.

Aş rezuma succesul în trei ipostaze:

1. Consuma hrană vie;

2. Era foarte harnică;

3. Era sănătoasă.

Adăugăm că nu era habotnică, când mergea la ocazii consuma ceea ce i se servea, deşi acasă nu mai avea aragaz, nu am văzut-o niciodată stând degeaba.

Era foarte sociabilă, având mulţi prieteni colaboratori, punea mâna întotdeauna la gătit când organizam expoziţii cu hrană vie şi se informa la nivel superior depăşind pregătirea ei de nivel mediu.

-Eu  nu am avut norocul sǎ o mai întâlnesc pe buna doamnǎ Ibrian, am vorbit doar de mai multe ori la telefon, şi deşi au fost de fiecare datǎ convorbiri foarte lungi, este totuşi cu totul altceva, în comparaţie cu o întâlnire "faţǎ in faţǎ”. De aceea v-aş întreba, cum aţi vazut-o dumneavostra pe doamna Ibrian? I-aţi fost "pacient" sau numai editor  şi prieten? Ce întâmplǎri vǎ vin spontan în minte ca fiind potrivite de împǎrtǎşit şi celorlalţi oameni?

       - Îi plăcea să se îmbrace la aceste expoziţii şi simpozioane în costum popular tradiţional Bucovinei (Moldova de Nord) în care s-a născut, nu-i plăcea să se laude şi chiar atunci când primea aplauze le dăruia altora. Edificator este un exemplu pe care-l prezint cu amuzament: după o expoziţie din acestea la o manifestare organizată la Sala Palatului din Bucureşti, eu am vorbit acolo despre „corpul eteric” subliniind că tocmai acesta ajută plantele să ajute la rându-le pe om şi că doamna Ibrian a sintetizat o experienţă a strămoşilor noştri -dacii- care sunt amintiţi în cărţile vechi că erau maeştri în tratamente cu plante. Am încheiat cu sintagma metaforică „În ulcica de lut a doamnei Ibrian se află secretul corpului eteric al plantelor”…În ropotele de aplauze care au urmat ea mi-a şoptit la ureche: „Vedeţi, domnule Alexandru, niciodată nu v-am mai auzit vorbind aşa frumos!”…Pe loc m-am îmbăţoşat, apoi mi-am dat seama că nu pe mine m-au aplaudat oamenii, ci pe ea…

-Simona, o fatǎ tânǎrǎ şi inimoasǎ, mi-a scris cum a ajuns ea la doamna Ibrian, deşi nu o cunoştea, i-a dat pur si simplu un telefon şi buna doamna a primit-o în casǎ cu braţele deschise. Şi pe mine m-a aşteptat la domnia sa acasǎ, deşi nici pe mine nu mǎ cunoştea,  din pǎcate nu am mai putut eu sǎ ajung, dar sunt sigurǎ cǎ şi eu aş fi fost primitǎ împǎrǎteşte. Cum reuşea sǎ-i primeascǎ pe toţi oamenii care o cǎutau  şi mai ales, cum reuşea sǎ-i ajute pe toţi?

        - A vindecat de boli grele mulţi oameni, spunându-le să fie credincioşi că numai Dumnezeu poate cu adevărat vindeca. Pe cei care credeau îi primea cu mare bucurie şi-i ajuta. A avut şi duşmani, unii i-au aruncat cu pietre în geam. Dar, ceea ce e sigur, a ajutat foarte multă lume şi în special pe femei. Ea s-a vindecat de un cancer la esofag cu sucuri de plante după reţetele elveţianului Ernst Günter, după ce medicii îi prognosticaseră sfârşitul. De atunci a început opera ei. Îmi mai zicea: „Dacă ar şti oamenii că prin fierbere şi coacere distrug enzimele dătătoare de viaţă din plante, n-ar mai fi pe lume atâtea boli!”…

Eu însumi m-am vindecat de un precancer la rect după ce am urmat un post de 21 zile trăind exclusiv cu apă distilată şi apoi alte 21 de zile revenire din post cu sucuri şi preparate de hrană vie. A fost de fapt o împletire între metoda altui mare vindecător român, Valeriu Popa, şi a doamnei Ibrian. M-a ajutat şi tratamentul pe bază de plante (alifie şi ceaiuri) al doamnei Ana Lupuleasa din Mădei-Borca. În România avem mulţi vindecători pe bază de plante.

  

-Cred cǎ ar fi foarte interesant dacǎ ne-aţi spune câte ceva şi despre modul de lucru al doamnei Ibrian? Şi cu siguranţǎ mulţi vor fi interesaţi sǎ afle şi mai multe despre modul sǎu de viata, ne-aţi putea povesti câte ceva şi despre aceste aspecte?

- În bună parte, am descris mai sus. Noi doar am ajutat-o să transmită această informaţie prin cărţi, expoziţii cu hrană vie, demonstraţii practice ducând-o prin ţară la întâlniri directe.

Astfel ne-am luptat şi am creat împreună  brandul Elena Niţă Ibrian .

- În ce constă noutatea acestui brand?

- Ea a sintetizat nu numai ceaiuri şi sucuri, ci a demonstrat practic că omul se poate vindeca sau rămâne sănătos şi activ toată viaţa consumând numai hrană vie.

- Am citit în presǎ, cǎ în  vara anului 2009  doamna Ibrian a fost de fapt foarte activǎ: a dat un interviu revistei Formula As, a organizat o masa pentru Asociaţia persoanelor cu handicap din Piatra Neamţ, mie mi-a povestit la telefon despre ultimele ei proiecte, o carte despre aloe vera şi una despre muguri, eu nu am auzit-o sǎ se plângǎ de probleme de sǎnǎatate, dar dumneavoastra, trǎind lânga buna doamnǎ, ne-aţi putea spune exact care era situatia sǎnǎtǎţii şi mai ales care a fost cauza plecarii (pentru mine prematura) din viaţǎ a doamnei Ibrian?

- Cred că a plecat cu sentimentul că şi-a făcut datoria. A lăsat o sumă importantă de bani şi propria locuinţă ca donaţie unei Fundaţii pentru ca aceasta să edifice o casă de sănătate cu numele ei şi axată pe metodele ei la Piatra Neamţ.

Dacă această Fundaţie se va achita de obligaţie rămâne de văzut.  

    
        Recent, am fost la comemorarea unui an de la plecarea doamnei Elena Niţă Ibrian în lumea celor drepţi, unde am fost invitat şi eu să vorbesc despre domnia sa, manifestare găzduită de către Fundaţia Ştefan cel Mare. M-am bucurat că acolo au venit şi echipe de copii care au dansat şi au cântat folclor moldovenesc. Aceasta înseamnă că doamna Ibrian a aplaudat acolo sus. M-aş bucura tare mult – şi cred că s-ar bucura şi ea acolo unde odihneşte- dacă cineva ar colabora cu noi la reeditarea celei mai importante şi complete cărţi a ei. „Terapia naturală”. Eu având asupra acestei lucrări drept de copyright în exclusivitate aş putea să  ofer acest drept, printr-o negociere prietenoasă oricărei entităţi fizice sau juridice care doreşte şi poate să reediteze această lucrare sau să ajute la tipărire, noi ocupându-ne de partea editorială, chiar şi în limba germană.

- Dacǎ mai existǎ persoane care încearcǎ sǎ-i ducǎ munca mai departe, ar fi poate de mare folos, dacǎ aţi deveni dumneavoastrǎ "omul de legǎturǎ" şi ne-aţi ajuta sǎ ne „gǎsim”, ştim cu toţii cǎ numai împreunǎ suntem puternici şi numai împreuna vom reuşi poate sǎ realizǎm lucruri cu adevǎrat mari. Eu vǎ mulţumesc din inimǎ pentru minunatele cuvinte şi pentru timpul acordat, vǎ admir enorm, cǎ în ciuda vremurilor grele aţi ramas şi dumneavoastrǎ un OM, pentru care timpul şi informaţiile deţinute nu înseamna numai bani, vǎ mulţumesc şi in numele tuturor cititorilor, pentru tot ceea ce aţi fǎcut pânǎ acum pentru semenii dumneavoastrǎ şi vǎ doresc, dumneavoastrǎ şi familiei dumneavostrǎ, multǎ, multǎ sǎnǎtate, bucurie şi  mai departe o viaţǎ cât mai luminoasǎ!

***

Domnul Alexandru a avut bunǎvoinţa sa scrie şi o scurta prezentare personalǎ:

Alexandru Iacob

Date de naştere: este născut la data de 13.octombrie.1936, în satul Văleni, judeţul Neamţ, fiul Mariei V. Iacob; de religie creştin ortodox.

Apartenenţă politică: Fără de partid.

   Studii: 6 clase primare la  şcoala Văleni; 3 clase profesionale la şcoala Profesională I.M. Roman;bacalaureat al Liceului Roman Vodă; licenţiat al Facultăţii de Filozofie a Universităţii Babeş - Boliyai Cluj-Napoca; absolvent al cursului  postuniversitar de un an al Facultăţii de Ziaristică Bucureşti.

   Servicii: 10 ani strungar, ajustor şef, controlor tehnic la Uzina de Ţevi Roman; 25 de ani ziarist la ziarul Ceahlăul din Piatra Neamţ; 15 ani fondator şi editor al Editurii Solteris Piatra Neamţ; în prezent consilier editorial la  Casa Editorială Solteris Bistriţa-Neamţ.

   Realizări:

Pe plan intern: Fondator şi realizator al  revistei  de metafizică ELTA; autor al cărţilor interactive: „A doua naştere”, „Cetatea Focului Sacru” şi „Pelerinul”;  nenumărate studii şi articole în ziare şi reviste; creator şi practicant al metodei de „Meditaţie în vibraţia lui Christ”avându-l pe Iisus Christos drept Mare Învăţător; lansare editorială şi promovare a unor autori de cărţi sau practicanţi în domeniile terapiei naturale sau spirituale precum Elena Niţă Ibrian, George Văsii, Mihai Apostol, Ion Românul, Mana Luz, Alina Simina, Alexiada, Beatrice Tuhari, Firicel Ciarnău, Emanuel A. Ilia şi alţii; participări cu prelegeri, expoziţii de carte şi hrană vie cât şi demonstraţii practice de sacroterapie la reuniuni de terapii alternative şi vindecări spirituale în Bucureşti, Timişoara, Piatra Neamţ, Arad, Cluj, Roman, Iaşi şi altele.

Distins cu titlul de „Cetăţean de onoare” al comunei natale Văleni.

Pe plan extern: Participări la seminarii spirituale sau schimburi de experienţă jurnalistică în Polonia Germania, Grecia, Republica Moldova; editarea unor lucrări de mare interes spiritual precum: „Viaţa Maeştrilor”, Craniul de Cristal vorbeşte”, Misiunea lui Maitreya”, Energia Universală”, Evoluţia Divină a Omului – de la Sfinx la Hristos”, „Arta cunoaşterii în tăcere”.

 Pentru comuna Văleni: Publicarea în ziarul „Ceahlăul” a unor articole referitoare la oameni şi situaţii din comuna Văleni la rubricile „Biografii contemporane”, „Frumoasă-i casa cu mulţi copii” şi altele, înfruntarea la o conferinţă de presă a primului secretar judeţean făcându-l să recunoască drept o greşeală desfiinţarea comunei Văleni, publicarea articolului

„A fost prădată Biserica din Văleni”, în urma căruia hoţii au lăsat la marginea pădurii Cârlig icoana Maicii Domnului; publicarea unei pagini de ziar cu studiul „Satul care nu vrea să moară” care a constituit imboldul de reînfiinţare a comunei Văleni; sponsorizarea bibliotecilor comunală şi şcolară cu cărţi editate sau scrise de el  în valoare de peste 10 mil. lei vechi; lansarea proiectelor „ Monografia comunei Văleni” şi „Suntem acasă” prin care urmăreşte să aducă satul şi comuna Văleni, împreună cu fiii satului, la nivel european. Pentru toate acestea, Consiliul comunei Văleni i-a acordat diplomele de „Fiu al satului” şi „Diplomă de merit”.

Maxime preferate: „Suntem pentru că am fost şi vom fi pentru că suntem” (proprie) şi „Înainte de a vă întreba ce a făcut ţara pentru voi întrebaţi-vă ce aţi făcut voi pentru ţară” (după G. Kenedy).

Hobby: Cultivarea şi întreţinerea legumelor şi pomilor; cititul.

 

***