joi, 3 noiembrie 2011

Salată de andive cu praz


Aşa de frumos au scris dragele mele Mimi şi Irena, Luciana - mâine, abia aştept, încât mie nu îmi rămane decât să mă bucur tare mult că buna doamnă a ştiut atât de bine să ne adune şi să ne fericească.
E pură bucurie ceea ce mi-e dat sa trăiesc, cine s-ar fi gândit? Eu care toată adolescenţa am avut coşuri, mai apoi diverse neplăceri; buna doamnă are leac pentru orice.
Este incredibil cum până acum nu am avut onoarea sa le aprofundez, m-am bazat pe prafurile albe şi lipsite de viaţa care nu şi-au onorat menirea.
Mimi nu a venit singură în viaţa mea, ci chiar cu buna Doamnă, ce poate fi mai frumos şi mai inspirant.
Deseori suntem tentaţi să căutam departe leacul; chinezii au metodele lor, taoistii, indienii se tratează după marii lor maeştrii, noi de ce am ignora ce avem mai de preţ?
Buna doamnă Elena Niţă Ibrian, Valeriu Popa, Ovidiu Bojor sunt numai câţiva pe care parţial dacă le-am urma exmplele nu ar mai fi atâta tristeţe cauzată de diversele afecţiuni care apar. Şi după cum spune buna doamnă, nu numai noi suferim ci şi cei apropiaţi care se ocupă de noi şi pentru care nu mai suntem o plăcere ci din contra povară.
Eu astazi sunt bucuroasă că am privilegiul să mă adap la asemenea izvoare şi tot ce imi doresc e sa fim cât mai mulţi care să beneficiem de aceste comori nepreţuite şi nepieritoare.
Le mulţumesc prietenelor mele Mimi, Luciana şi Irena pentru aşa frumoasă companie.

Cum altfel am putea-o cinsti mai mult pe buna doamnă decât pregătind şi mâncand cu plăcere o salată dintre cele propuse de dânsa.

Salată de andive cu praz

- andive
- un fir de praz
- trei morcovi
- un ardei mic iute (opţional); mie imi place tare mult
- o roşie
- ardei micuţi de care avem
- seminţe de floarea soarelui şi dovleac înmuiate în apă, scurse
- un vârf de linguriţă de seminţe de ardei râşnite la râşniţa de cafea; se râşnesc numai cât mâncăm într-o săptămană
- câteva fire de pătrunjel
- un fir de cimbru
- ulei (in) şi zeamă de lămaie.

Se taie dupa preferinţă ingredientele, se amestecă cu bucurie şi se servesc alături de cei dragi.


Pătrunjelul meu pe balcon încă mai este verde, rozmarinul şi busuiocul s-au trecut.


Haideţi împreună să cinstim memoria înaintaşilor, prin gesturi mici din inimă.

Vă îmbrăţisez cu drag,
Mia

7 comentarii:

  1. Felicitari draga Mia!
    O reteta prezentata minunat, usor de facut, plina de vitamine si de sanatate. Iar indemnul tau, de-a dreptul demn de urmat.
    Cu drag,
    Luciana

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa stii ca m-ai miscat pana la lacrimi, foarte frumos ai scris, iar pozele la soare sunt o minune! Iti multumesc mult, va multumesc de fapt din inima la toate trei si sunt nemaipomenit de bucuroasa ca am avut sansa de a intalni (chiar daca nu ne-am vazut niciodata) oameni atat de minunati ca doamna Ibrian si ca voi!
    Cu mult drag,
    Mimi

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga Mia,
    Ai si din partea mea numai cuvinte de felicitari despre cat de frumos ai scris. Excelent! Reteta o voi face si eu chiar azi, asa ca am o intrebare: nu se pune si zeama de lamaie? Este buna asa, doar cu ulei?
    Mi se pare minunat ca ai tacamuri de lemn. De mult vroiam si eu sa caut in piata, dar ce gasesc acolo sunt grosolan facute si nu le poti folosi decat la amestecat salate.
    Fotografiile sunt superbe si dau impresia ca locuiesti intr-un loc mirific.
    Cu drag, Irena

    RăspundețiȘtergere
  5. Dargele mele,
    Mi-ati inseninat ziua! Va multumesc din suflet si inima mea este cu voi.
    Irena, am pus putina zeama de lamaie, este in castronelul mic alb cu uleiul de in care s-a ridicat deasupra. Daca mai gasesti fructe de catina le poti folosi cu brio, le zdrobesti putin si vor da o aroma deosebita.

    Va imbratisez cu mare drag

    RăspundețiȘtergere
  6. Draga Mia,
    Am facut salata in seara asta, adaugand cateva boabe de catina. A fost o idee foarte buna, pe care o s-o pastrez si la alte retete. Am scris deja despre salata ta, aici: http://irenadima.blogspot.com/2011/11/salata-de-andive.html
    Cu mare drag,
    Irena

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna Irena,

    ma bucur tare mult ca ti-a placut salata. Arata superb la tine! Eu astazi am repetat-o iar pentru ca mai aveam doua andive si prazul imi place tare mult; incerc sa mananc cat mai mult posibil pentru ca are multe calitati, este puternic detoxifiant.
    Te imbratisez,
    Mia

    RăspundețiȘtergere