duminică, 6 noiembrie 2011

Duminica zi de pace şi relaxare

La noi aşa-i duminica, ne plimbăm, preparăm ceva bun, ne sunăm parinţii.
Mă gândesc că multi români care locuiesc la Montreal ar putea să vină la potluckul organizat de Ildiko.
Aici gasiţi tot despre această activitate interesantă şi inspirantă. Eu merg cu mare plăcere, am legat cateva prietenii, mâncarea este foarte bună, lumea deschisă si receptivă.
Ieri am mers cu sarmale şi bombonele inspirate din carţile bunei Doamne.
Reţeta de sarmale este aici, bombonele sunt simple: câteva nuci înmuiate în prealabil, de care avem prin casă şi care ne plac nouă mai mult, câteva curmale, puţina zeamă de lămanie şi caoja pentru aromă, se formeaza biluţe care se dau prin nucă de cocos.
Lumea apareciază sarmalele şi le-am spus celor cu care am vorbit că este o reţetă prelucrată de o bună doamnă româncă care a mâncat peste 60 de ani hrană crudă şi care a scris multe cărţi spre indrumarea urmaşilor.
Au fost multe salate în meniu, crackerşi, paste de nuci, năut germinat, supă de sfeclă roşie cu morcov şi măr.
Tortul ne este oferit de un baiat tare draguţ, Victor aici puteţi să îi admiraţi toate creaţiile.
Să lăsam pozele să vorbească:













Vă doresc o duminică binecuvantată,
Mia

5 comentarii:

  1. Ce de minunatii!!! Felicitari! Mi-ar fi placut sa fim toate acolo, sa ne bucuram de acele minunatii si sa vorbim despre buna Doamna Ibrian...
    Credeam si speram ca stai aici, in Romania ...
    Cu drag,
    Luciana

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Mia,
    Am ramas fara cuvinte si cu ochii maaaari la minunatiile astea. Ce frumoase preocupari!
    Felicitari si pentru aceasta postare.
    Cu drag,
    Irena

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce fain arata ultimul tort! De fapt arata totul foarte bine!

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragele mele,
    va multumesc frumos pentru aprecieri.
    Mi-a facut mare placere sa fac sarmale si bombonele. Am vorbit cu un alt participant si mi-a spus ca mancarea nu numai ca arata delicios dar e si incarcata de energie pozitiva caci fiecare face ce stie el mai bine pentru a impresiona.
    Pe mine aceste intruniri ma incurajeaza sa continui sa mananc crud si ma inspira totodata.

    Luciana draga, cu siguranta o sa ne intrunim intr-o buna zi la o masa incarcata cu bunatati si cu voie buna.

    Irena draga, Bunul Dumnezeu le aranjeaza pe toate, ma bucur tare mult ca am participat.

    Multumim Marilena pentru vizita si aprecieri! Si sotul meu m-a intrebat daca sunt sigura ca tortul este crud, este pe atat de bun pe cat arata de bine.

    Va imbratisez si va doresc toate cele bune.
    Mia

    RăspundețiȘtergere
  5. Chiar ac e greu de crezut ca tortul respectiv e raw, e deja din nou haute cuisine crue la superlativ!!!! Ai fff mare dreptate, sie u am invatat ceva nou de la fiecare potluck.
    Te imbratisez cu mare drag,
    Mimi

    RăspundețiȘtergere