vineri, 30 decembrie 2016

In memoriam Elena Nita Ibrian - Piatra Neamt, noiembrie 2016

De cateva zile, trebuie sa ma gandesc aproape permanent si extrem de intens la doamna Elena Nita Ibrian. Caci de-abia acum, la sfarsitul anului, mi-am dat seama, ca anul acesta s-au implinit 7 ani de cand buna doamna a plecat, iar noi toate, am fost asa de prinse fiecare cu viata ei, ca nu a ajuns niciuna dintre noi sa scrie macar cateva randuri si pe acest blog. Asa ca astazi doresc eu sa cer iertare, in primul rand bunei si frumoase doamne, si incerc sa recuperez. Cu o poveste pe masura, zic eu....
Eu nu mai cred de foarte mult timp in "intamplare", dupa parerea mea, nimic nu se intampla in viata aceasta in mod intamplator. Iar ultima poveste legata de doamna Ibrian demonstreaza cel mai bine acest lucru: caci astazi, mi-a facut cumva chiar doamna Elena Nita Ibrian personal, printr-o inspiratie ingereasca trimisa mie (caci altfel cum ar fi fost posibil, sa dau eu, in infinitatea internetului si in limitele atat de inguste ale timpului meu petrecut in fata calculatorului, taman peste un filmulet pe youtube cu numai 14 vizionari??), "cunostinta" cu cativa oameni EXTRAORDINARI. Niste oameni pe care i-am asteptat si i-am cautat neincetat din 2010 incoace, caci stiam in sufletul meu ca ei EXISTA, dar nu stiam nici cine sunt, nici nu unde se afla, nici ce fac. Si totusi parca ne cunoastem de-o vesnicie, peste timp si spatiu, exact cum a fost si cu doamna Ibrian......

M-am bucurat tare mult sa vad ca sunt inca multi, multi oameni care nu au uitat-o pe doamna Ibrian, care ii sunt si mai departe profund recunoscatori si-i poarta in continuare amintirea in inima si-n suflet. M-am simtit in al noulea cer afland ce lucruri faine fac acesti oameni, in ciuda tuturor greutatilor de care se lovesc: unde este vointa, este si o cale.... Le-am simtit iubirea si recunostinta si mi-am umplut si eu sufletul cu nadejdea si lumina din sufletele lor. Va multumesc oameni frumosi, minunati si buni (in primul rand Mariei Tamas, Gabrielei Pruteanu si Antoanelei Iordache )!



Draga doamna Tamas, aveti mare, mare dreptate: a cam venit vremea sa facem echipa, sa strangem randurile, sa ne sprijinim unii pe altii. Si tare mult mi-as dori sa-mi pot aduce si eu mica contributie alaturi de dumneavoastra!

Si chiar daca deocamdata nu pot decat sa regret ca nu am banii ca sa cumpar casa doamnei Ibrian, si chiar daca momentan nu-mi ramane decat sa-mi exprim parerea de rau, pentru faptul ca azilul de batrani a ramas tot numai un vis de-al bunei doamne, exact ca si muzeul etnografic, si chiar daca trebuie sa ma cutremur auzind cat de mult s-a pierdut deja din mostenirea doamnei Ibrian, valori ce nu vor mai putea fi poate niciodata recuperate, totusi am speranta ca va fi candva (curand sper eu!) mai bine: caci oamenii acestia nu stau cu mainile in san privind neclintiti evolutia nu atat de favorabila a lucrurilor. Nu, EI CHIAR FAC CEVA!!!

Cuvintele Mariei Tamas (povestea pasarii colibri la stingerea incendiului), mi se par cea mai potrivita incheiere a acestei postari: "Nu conteaza ce fac altii, noi sa ne facem partea noastra de treaba, sa fim responsabili pentru menirea noastra pe care o avem. Doamna Elena Nita Ibrian a fost un om care si-a facut partea lui de treaba si noi ne straduim pe cat putem sa ne facem partea noastra de treaba"!

Asa sa va ajute Dumnezeu!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu