Bine v-am găsit dragii mei. Mă numesc Mihaela, şi de pe situl http://hrana-vie.blogspot.com am aflat de buna doamnă Elena Niţă Ibrian. Ligia a avut răbdarea să imi trimită trei dintre cărţile dânsei şi aşa am inceput să o indrăgesc tare mult.
Inspirată de reţetele dânsei, m-am gândit să fac varză murată cu calciu. Varza murată este pentru mine un ajutor de nădejde in preparatele făra foc, căci in orice salată, ciorbă crudă, mâncărică se poate adăuga pentru gust bun şi plus de calciu. Se poate mânca şi ca salată simplă cu puţin ulei, mărar si zeamă de lamâie dacă vrem o salată mai acră.
Daca nu ne permitem să avem un butoi cu varză intreagă la loc răcoros, putem să ne preparăm simplu acestă minunăţie doar cu ajutorul câtorva borcane de 1L.
Buna doamnă Elena Niţă Ibrian ne face cunoscute virtuţile acestui aliment precizand printre altele:
“Acest produs poate constitui drept leac foarte eficient pentru vindecarea hipocalcemiei. Toamna târziu, când puneţi varza la murat, in loc de 30g de sare la un litru de apă, reduceţi această cantitate la jumătate, adăugând în schimb mai multe condimente: măghiran, cimbrişor, busuioc, tarhon, şovârf, mărar, rădăcină de ghimbir, boabe de muştar dar mai ales hrean – care se calculează câte 60g la un litru de apă – ultimele trei permiţând conservarea verzei murate in cele mai bune condiţii pe un an intreg.
Cunoaştem cu toţii rolul important pe care il joacă in organism calciul ca element ce intră in structura dinţilor şi a oaselor. Varza albă conţine mult calciu. Consumată in stare crudă, preparată după reţetele din bucătăria fară foc este un remediu de neînlocuit. Pentru a-i spori conţinutul în calciu, când se pune varza la murat, i se vor adăuga coji de ouă pisate fin, cam o jumatate de lingură la 1kg de varză. După fermentarea verzei se obţine un lactat de calciu foarte uşor asimilat de organism. Calciul nu este numai un miracol constructiv, ci şi un component de legatură cu ajutorul căruia pot fi eliminate prin urină reziduri ale metabolismului bazal, mai cu semă acizii.”
Acum că ştim toate acestea haideţi să trecem la treabă. Avem nevoie de:
- o varză albă
- condimentele preferate; eu utilizez: mărar uscat, tarhon, ardei iute uscat si mărunţit, o linguriţă de praf de coji de ouă, frunze de dafin, câteva fâşii mici de rădăcină de ghimbir, hrean dat pe răzătoare
- o lingură de lemn rasă cu sare mare la un litru de apă.
Varza se taie fideluţe subţiri cu un cuţit mare pentru a ne uşura munca, se freacă cu puţină sare, se adaugă condimentele, se amestecă bine din nou, după care se pune in borcane de 1 L - este bine sa îndesăm cât putem varza. Apoi dizolvăm lingura de sare in litrul de apă cu răbdare pană nu mai avem sare solidă deloc, turnăm peste varză în borcane, punem deasupra o frunză de dafin, punem capace la borcane si gata. Eu le las 2 – 3 zile pe blat la bucatarie şi apoi le duc intr-o camară unde e puţin mai rece. Peste două săptamani varza este bună de mâncat simplă sau în diverse preparate.
Dacă avem nevoie de foi de varză pentru sarmele, primele foi ale verzii le scoatem cu atenţie, le tăiem nervurile din mijloc şi punem un borcan cu frunze la murat sau frunze printre varza taiată fideluţe.
Spor la murat varza,
ce sint plantutele astea din poze?
RăspundețiȘtergereBuna Aliona,
RăspundețiȘtergerescuze, abia acum am vazut intrebarea ta
sunt vlastari de mazare
boabe de mazare germinate mai intai cateva zile si apoi plantate pe un strat de pamant, sunt f fragede si bune la gust.
Toate cele bune iti doresc