Pagini

vineri, 11 noiembrie 2011

SALATA DE VARZA ACRA CU PRAZ SI RADACINOASE

Muratura mea preferata este, a fost si probabil va fi ... varza acra (cu zeama cu tot). Si pentru ca se apropie iarna si pentru ca inca se mai pune varza la murat si pentru ca Doamna Ibrian are o multime de retete cu varza acra (iar despre efectele curative ale verzei murate cred ca este de prisos sa mai povestesc, poate doar sa reamintesc accea pilda cu doctorul si ruda pacientului care este pe moarte: Ruda pacientului, careia doctorul i-a spus sa ia pacientul acasa, a intrebat ce medicament sa-i mai dea, iar doctorul i-a raspuns : "Ce sa-i mai dai? Moare, domnule, moare", iar ruda, constiincioasa, a facut ce i-a spus doctorul ... dupa un timp, pacientul insanatosit, s-a dus la doctor sa-i multumeasca pentru tratament ... doctorul cand l-a vazut vesel si in putere, s-a crucit si l-a intrebat cu ce s-a tratat, iar pacientul i-a raspuns, senin: "Pai, cu ce mi-ati recomandat dvs ..., cu moare.)m-am gandit ca o salata plina de savoare, enzime, vitamine, acid lactic si ... culoare v-ar face si voua placere. Asa ca, inspirandu-ma dintr-o reteta a Doamnei Ibrian, iata ce a rezultat:
 SALATA DE VARZA MURATA
Ingrediente:
- 300 g varza murata;
- 1 morcov mijlociu;
- 1 telina mica;
- 1 fir mare de praz;
- o legatura de marar;
- o legatura de patrunjel;
- 2 linguri ulei presat la rece;
- 2 linguri tarata;
- 1 lingurita plante aromatice si condimentare*;
- 2 lingurite cu pulbere de seminte de gogosari;
- 3-4 frunze salata verde;
- 3-4 linguri seminte de floarea soarelui decojite si hidratate;
Tehnologie:
Se taie fideluta varza tocata si prazul. Se razuiesc radacinoasele. Se toaca marunt verdeturile. Se amesteca toate ingredientele, mai putin frunzele de salata, care se taie fasii si se folosesc la ornat.
* Plantele aromatice si condimentare se obtin din uscarea rapida, in deshidrator sau pod cu acoperis de tabla, ferite de lumina, in perioada optima a fiecarei plante: frunze de leustean, telina, patrunjel, fenicul, marar, salvie, maghiran, rozmarin, busuioc, cimbru, oregano, morcov, urzici etc.Se pot pastra in saculeti de panza din fibra naturala sau in pungi de hartie cu eticheta, la loc uscat si rece. Daca le transformati in pulbere, consumati-le in termen de 7 zile, altfel isi pierd din calitati si arome.
Simplu, gustos, sanatos!
Ce sa-ti mai doresti de la hrana?
Odihneasca-se in pace, buna Doamna Ibrian, iar multumirile  noastre sa le primeasca, pentru ca sunt din suflet!
Cu drag,
Luciana

4 comentarii:

  1. Reteta este superba, iar gluma pe care nu o stiam, mi-a provocat hohote de ras dis de dimineata! Iti multumesc mult de tot!!
    Cu mutl drag,
    Mimi

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Luciana,
    Cu reteta asta m-ai "atins". Si muratura mea preferata este varza, asa ca dupa ce se mureaza bine de tot, mananc aproape doar salata de varza pana termin butoiul. Bine, eu am un butoias in care abia incap 10 verze medii spre mici.
    In copilarie, cand mergeam la bunica in Banat, mancam varza murata cu ulei de seminte de dovleac, presat la rece. Decretez acum ca nu exista mancare mai gustoasa :).
    Felicitari din toata inima!
    Cu drag,
    Irena

    RăspundețiȘtergere
  3. Luciana draga,
    Alt fan de varza acra ai atins. Si mie imi place tare tare mult. Inca nu am un butoias ca toata lumea dar norocul meu ca murez la borcane taiata si iese buna. Nu ca cea la butoi, dar ma multumesc cu ce am.
    Astazi o sa pun si eu varza la murat, se face repede si abia astept sa fac salata ta.
    Prazul este iar o slabiciune a mea si aici in Quebec este leguma traditionala asa ca imi cumpar in fiecare saptamana cate 6 fire si chiar daca mai am in frigider eu tot iau o legatura de praz, sa fie acolo.

    Si Irena are dreptate, e buna doar frecata cu ulei si cu marar caci la barbat daca are marar e si mai bun decat foarte bun,

    Va imbratisez dragele mele,
    Zile insorite va doresc
    Mia

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragele mele,
    ma bucur tare ca si voua va place varza murata. Am sa incerc si eu varianta cu ulei de dovleac pentru ca nu am incercat-o niciodata. Cu marar mancam si noi destul de des si ne place foarte mult, iar prazul, cred ca numai in prajituri nu-l punem, ca doar sunt olteanca, deh.
    Cu drag,
    Luciana

    RăspundețiȘtergere