Painea naturala

Ce sunt cerealele integrale? Imaginati-va ca tineti in mana un spic de grau, copt bine. Daca il scuturati in palma, grauntele de grau cad singure de pe spic, iar daca suflati si cele cateva paie care poate cad si ele odata cu boabele, aveti in mana grau integral. Exact acelasi lucru se intampla si in cazul alacului (spelt este cuvantul in limba engleza!), secarei, ovazului, orzului, etc., acesta este principiul procesului tehnologic prin care se obtin cerealele integrale.

Daca la  intrebarea: "Aveti paine integrala?", vi se da raspunsul: "Da, avem paine de secara", inseamna ca interlocutorul habar nu are ce inseamna faina integrala. Caci si faina de secara, alac, ovaz si de orice alta cereala, poate fi alba (rafinata) sau integrala. Faina alba este faina obtinuta prin indepartarea germenului si a taratelor (se separa si se elimina coaja exterioara a grauntelor), se pastreaza deci numai interiorul grauntelor. Faina alba, indiferent de cereala din care provine, este daunatoare sanatatii, cel mai bun exemplu este boala Beri-Beri, care a aparut in momentul in care americanii i-au invatat pe bastinasii tarilor din Sud-Estul Asiei sa manance orezul decorticat. 

Toata chestiunea nu este deloc complicata asa cum pare poate la prima vedere. Domnul dr. Bruker avea cateva formule simple pentru a lamuri lumea: "Mancati numai ce si cum ar fi mancat un taran acum 100 de ani si nu o sa faceti prea multe greseli!". Caci faina alba este o inventie relativ noua, la fel ca si toate procesele de conservare si prelungire a termenului de valabilitate la care sunt supuse TOATE produsele din comert. De toate chimicalele cu care sunt stropite legumele si fructele nici nu mai vorbim. De aceea, cumparati cat mai putine lucruri din magazine, incercati sa va procurati cat mai multe alimente direct de la producator. Sau cel mai bine, incercati sa produceti SINGURI o parte cat mai mare din hrana voastra cea de toate zilele.

O proba infailibila pentru a sti daca o cereala este  integrala sau nu: se pun grauntele la incoltit. Incoltesc, atunci sunt integral. Nu incoltesc, ori sunt decorticate ori tratate termic. Tot dr. Bruker ne sfatuia sa cumparam intotdeauna mai intai numai 1 kg de cereale si sa punem o parte la incoltit. Si daca nu incoltesc 90% dintre graunte (!!!) sa nu mai cumparam de la taranul respectiv, caci nu are cereale de calitate.

Asa cum scriam in postarea despre alac, eu il prefer graului si de aceea il folosesc foarte des, si consider ca este cereala ideala pentru brutarul incepator, fara timp sau mai lenes. Nu trebuie framantat mult, iese ceva bun chiar daca facem greseli (inerente incepatorilor), are un gust dulceag si fin.

Painea cu adevarat integrala este grea si densa si are o culoare inchisa.

Dupa parerea mea, in comert nu se gaseste paine cu adevarat integrala. Asa cum am scris si in postarea precedenta, morarul are voie sa vanda faina drept faina integrala daca contine cel putin 89% faina integrala. Apoi si brutarul are voie sa-si numeasca painea integrala, daca foloseste cel putin 89% faina integrala. Deci daca  morarul ii vinde brutarului faina care contine deja 11% faina alba si brutarul mai adauga si el 11% faina alba, s-a ajuns deja la un continut de aproape un sfert (22%) de faina alba!! Caci painea integrala se lucreaza mai greu ca painea alba, trebuie pastrata in conditii mai speciale, este mai greu de comercializat, iar morarul, brutarul si vanzatorul de la magazinul de paine sunt in primul rand interesati de continutul propriului portofel si nu de sanatatea clientilor lor!

Deci, daca vreti sa stiti ce mancati cu adevarat, incercati sa faceti cat mai mult singuri. Iar prin consumul de paine se aduna foarte multe substante nocive in organism, de aceea este absolut necesar sa o faceti cu propriile maini! Si va garantez ca facutul painii o sa va aduca placeri si satisfactii nebanuite....

Mai jos, cea mai rapida si mai usora reteta de paine naturala:

Paine naturala

Ingrediente:

Pentru aluatul de pornire:

-500g faina integrala de alac (sau de grau);

-350-400 ml apa sau bors sau bors indoit cu apa (la grau se pune mai putina apa, aluatul de alac paote fi lasat foarte moale, iese tot bine!);

-un varf de cutit de drojdie;

Pentru aluatul final:

-250g faina integrala de alac;

-100 ml apa (sau bors);

-o cana mare de seminte (floarea soarelui, dovleac, susan, mac, in, etc - dupa gustul fiecaruia);

-sare;

-faina si ulei pentru uns forma.

Mod de preparare:

Se amesteca seara ingredientele de la aluatul de pornire (mai putin sarea) si se lasa vasul acoperit cu folie undeva la cald pana a doua zi dimineata, cand se mai adauga 250g de faina, sarea si 100ml (in functie de faina se pot pune si 150ml) apa, semintele. Se amesteca iar (la alac chiar nu este nevoie sa framantati! - aluatul poate fi foarte moale) si se pune intr-o forma unsa cu ulei si tapetata cu faina. Se mai pun seminte deasupra (pentru aspect) si se stropeste painea cu putin ulei (optional) si se lasa acoperita la crescut la un loc cald (se astepata pana creste bine!). Se incalzeste in acest timp cuptorul si apoi se coace. Eu o coc la cuptorul electric 55-60 de minute la 175°C (pana capata o culoare aurie si se desprinde de marginile formei).

Cerealele le cumpar de la un taran in care am mare incredere, iau de la el saci de cereale (am in camara mereu unul de alac si unul de secara) si macin cu o moara electrica numai cantitatea care imi este o data necesara. Pe parintii mei i-am invatat sa macine cu mixerul cu vasul cu cutit in S, nu iese atat de fin ca la moara, dar iese totusi foarte bine (este mai greu in cazul unor cantitati mai mari....).  

Mai jos o fotografie din bucataria mea, in planul doi in stanga, moara, iar in dreapta dispozitivul cu care fac fulgii de cereale (din pacate este numai o bucata, are o manivela cu care este actionat mecanic):

De citit si: http://elena-nita-ibrian.blogspot.be/2013/08/paine-si-turtite.html

Paine si turtite

In familia mea, nimeni nu a dorit deocamdata sa adopte modul meu de alimentatie. Cand am inceput eu sa mananc "altfel", copiii erau mici si eu nu m-am incumetat sa fac experimente cu si pe ei. Asa ca am facut experimentele numai si numai pe mine, m-am convins definitiv ca o alimentatie cu hrana vie este foarte sanatoasa si atata timp cat este practicata corect nu duce la niciun fel de carente, dar..... Intre timp, copiii crescusera si aveau deja propria parere in toate celea, bineinteles ca si in ceea ce priveste alimentatia. Desigur ca daca ambii parinti "trag" in aceeasi directie se simplifica totul, dar pentru ca sotul meu merge insa in continuare in cu totul alta directie, am inteles ca trebuie sa las de acum copiii (oricat de greu imi vine) sa decida singuri ce alimentatie vor urma. Veagetarismul/veganismul cu forta nu duce nicaieri, este numai o fundatura. Vegetarian ramane numai un om care o face din convingere absoluta, care isi urmeaza constiinta, ceilalti oameni, care se orienteaza dupa trenduri, curente, mode, etc., vor reveni mai devreme sau mai tarziu la carne. Deci cine stie, la ce concluzie vor ajunge copiii mei intr-o buna zi?!? Om trai si om vedea......

Ne-am intalnit de aceea cu totii pe undeva la mijloc, facem mereu tot felul de compromisuri, permanent tot mai lasa pe rand fiecare de la el si le trece celorlalti multe cu vederea - caci cum ar putea altfel sa functioneze bine o viata in familie?

Si asa se face ca le gatesc copiilor si sotului (si chiar si cand avem musafiri la masa), numai dupa principiile unei alimentatii integrale, asa cum am invatat de la dr. Bruker, exceptia fiind carnea, la care din pacate nici unul dintre membrii familiei mele nu a fost dispus pana acum sa renunte complet (nolens volens tin insa posturile ortodoxe, iar in rest, este carne la masa de cel mult 2 ori pe saptamana). M-am gandit de multe ori ca eu as prefera sa nu mai fiu nevoita sa pregatesc carnea, dar deocamdata nu prea am loc de intors, asa ca treaca iar de la mine...... NU am in casa zahar, faina alba, uleiuri rafinate, produse cu adititvi, s.a.m.d. Incerc sa fac totul cat mai proaspat, sa integrez zilnic in hrana copiilor o mare parte a alimentelor in stare cruda, sa respect combinatiile alimentare sanatoase, sa folosesc numai produse netratate (bio), sa nu reincalzesc mancarea, sa pregatesc zilnic ceva gustos, dar si aratos. Pentru mine un adevarat spagat si o mare provocare. Petrec de aceea si foarte mult timp in bucatarie, fapt care a facut-o pe mama sa-mi spuna ca pierd mult prea mult timp cu facutul mancarii. I-am replicat ca eu nu consider ca este timp pierdut, ci timp investit in sanatatea copiilor mei - la urma urmei, conteaza foarte mult in viata din ce unghi privesti totul.

Cartile doamnei Elena Nita Ibrian m-au ajutat dintotdeauna foarte mult, retetele din "bucataria creativa" (o combinatie de fierturi la care se adauga cruditati in proportie de 25-75%, prajelile sunt excluse) sunt extraordinar de bune, chiar si parintii mei le apreciaza tare mult, si au fost dintotdeauna o importanta sursa de inspiratie pentru foarte multe blog-uri si site-uri profilate pe o alimentatie sanatoasa din Romania (chiar daca putini autori mentioneaza acest lucru). De cele mai multe ori sunt tare simple si contin numai ingrediente romanesti, deci automat sunt si ieftine, nu necesita nicio aparatura speciala, sunt usor digerabile.

Un capitol in sine l-a constituit pentru mine mereu painea. Painea nu este din pacate atat de sanatoasa cum se crede (de aceea si multi medici naturalisti recomanda inlocuirea ei cu terciuri de cereale), dar este greu de renuntat la ea. Stiu mai ales din proprie experienta, la nimic nu mi-a venit atat de greu sa renunt (nici la carne, nici la oua, nici la lactate) ca la paine. Nici sotul si copiii mei nu doresc sa renunte deocamdata la paine, asa ca am cautat alternative la painea din comert (care nu este recomandabila* sub nicio forma) si incepand din anul 2004 am facut saptamanal paine de casa (pe care de cativa ani buni eu nu o  mai mananc, dar continui sa fac totusi pentru restul familiei). Dupa atatia ani m-am perfectionat, caci am experimentat mult si am cautat mereu solutii pentru a simplifica cat mai tare procesul tehnologic. Rezultatul este multumitor pentru toate partile: painea "mea" se face usor si relativ repede, este foarte gustoasa si macar stiu asa exact ce contine. 

In cartile doamnei Ibrian veti gasi si retete de paine coapta la soare sau de paine harica. Aceasta paine poate fi desigur si coapta, pierzand insa astfel multi nutrienti, ramane ca fiecare sa decida cum o va prepara. Painea coapta la soare o gasiti AICI (voi face ulterior si o postare cu painea harica), astazi voi scrie despre painea coapta la foc.

Doamna Ibrian a scris: "Referitor la painea neagra coapta in mod obisnuit, nu o excludeti total si dintr-o data din alimentatie, ci treptat, deoarece oamenii o au "genetic" in memorie".

Cea mai rapida paine facuta in casa este dupa parerea mea turtita. Cand bunica mea nu mai avea timp sa faca paine si nu voia sa faca nici mamaliga, facea turtite si noi, copiii eram fericiti. Au trecut multi ani de-atunci, intre timp, sunt eu cea care face turtitele si alti copii se bucura acum de ele: si ai mei si ai altora. Dar le-am facut si pentru multi musafiri, si romani si de alte neamuri, au fost de fiecare data apreciate cu un entuziasm debordant, fara exceptie!

Turtite din faina integrala

Ingrediente:

-500g (sau mai putin) de faina INTEGRALA (cel mai bine macinati* voi grauntele intr-o rasnita obisnuita sau in mixer, in vasul cu lama in S) - faina alba este daunatoare sanatatii, nu se foloseste in niciun caz - rezultatele cele mai multumitoare se obtin cu faina de alac;

-350-400 ml apa calduta sau bors;

-sare;

-optional un varf de cutit de drojdie bio sau alta drojdie naturala.

 Mod de preparare

Exista 2 variante: varianta I, "pe fuga" (avem nevoie de paine in cel mult o ora) si varianta II, tihnita, aluatul se prepara de seara si se lasa peste noapte la dospit.

Se amesteca ingredientele pana se obtine un  aluat care va fi pentru varianta I mai tare (si cel mai bine se adauga neaparat si drojdie), pentru varianta II aluatul va fi mai moale (se variaza cantitatea de apa).

Se lasa la dospit. In varianta I se fac dupa o jumatate de ora bile de aluat care se turtesc in forma de turtite intre maini si se lasa inca un sfert de ora la crescut pe un fund de lemn, acoperite cu un stergar.

In varianta II, se amesteca ingredientele seara (se pune cel mult un varf de cutit de drojdie), se acopera vasul cu folie si se lasa la dospit peste noapte. A doua zi dimineata se mai dauga putina faina si se formeaza turtitele care se mai lasa o jumatate de ora/o ora la crescut, apoi se coc ori direct pe plita ori in tigaie (in niciun caz in tigaie de teflon!!) ori in tava la cuptor.

Pofta buna si spor la facut paine!

*Dr. Bruker nu recomanda faina integrala cumparata la punga, pentru  ca pe de o parte a pierdut prin oxidare deja cele mai multe substante vitale si are de cele mai multe ori adaugati aditivi (chiar si cea bio! - ca sa nu se rancezeasca, ca sa nu se fie atacata de daunatori, ca sa nu traga umezeala, etc.), iar pe cealalta parte, are voie legal sa se numeasca faina integrala daca contine cel putin 89% faina integrala. Si sa stiti ca ati ramane foarte surprinsi, daca ati sti cati producatori (chiar si dintre cei bio) recurg la acest subterfugiu juridic.....

De aceea, dr. Bruker recomanda macinarea graunteleor direct inainte de a face aluatul. Eu am in casa o moara mica electrica, dar se pot macina grauntele si in mixer (cu lama in S) sau in rasnita (in aceste ultim caz,  se face in acelasi timp si sport).
 Caci si daca luam in considerare chiar si numai pierderea de substante vitale (v-ati gandit vreodata cate luni sta o punga de faina in rafturile magazinelor? Cate susbante vitale poate ea sa mai contina in acest caz?) - si tot  merita sa-ti faci singur faina. Cel mai bine porniti un experiment propriu: luati de la piata grau, macinati-l acasa si faceti imediat din faina astfel obtinuta paine si comparati cu painea facuta tot de voi din faina cumparata. Chiar m-ar interesa si pe mine rezultatele voastre. Eu am constat o mare diferenta si intre cum iese painea chiar si numai in cazul cerealelor cumparate de la diferiti tarani!! Painea iese cel mai bine din graunte care incoltesc in proportie de 90%, este indiscutabil, am verificat ac. teorie de nu stiu cate ori deja!

Mai jos, alte fotografii cu paine cu adevarat integrala: va rog comparati cu fotografiile de paine integrala care circula altfel pe internet, pe site-urile unor oameni bine-intentionati de altfel, din pacate insuficient informati - uitati ce diferenta este chiar si numai la culoare!! Si la cursul de bucatarie pe care l-am facut la dr. Bruker si la prietenele mele (una dintre ele este consilier de sanatate si face de ani de zile cursuri de copt paine!) care faceau paine din graunte proaspat macinate, painea arata astfel: foarte inchisa la culoare si densa!

Stiu ca este mult mai comod sa cumperi o punga de faina, dar fiecare trebuie sa hotarasca daca vrea calitate cu adevarat sau nu. Si daca va hotarati pentru calitate, va garantez ca nu o sa va mai deranjeze cele 10-15 minute in plus pe care le veti petrece macinand singuri grauntele!

De citit si: http://elena-nita-ibrian.blogspot.be/2013/08/painea-naturala.html

Mirela si bagheta magica din bucataria fara foc

Mirela m-a lasat de multe ori cu gura cascata: de mirare, de admiratie, de bucurie. Nu este cazul sa scriu eu prea mult, bucurati-va mai bine alaturi de mine de o noua reteta a Mirelei din Medias:

"Un tort frumos facut asa:

blat: 2 cani migdale macinate, 2 cani fulgi nuca de cocos macinati, 2 portocale, cateva curmale inmuiate ( vreo 7) si putin din apa in care au fost inmuiate curmalele. totul mixat cu mixer cu lama S

am facut cateva albinute mici, in ideea ca va fi Bienenstich tortul asta, dar cum crema de seminte de floarea soarelui nu a iesit alba... ci colorata de curmale, am pus si pudra de roscove ( carob )

intindem blatul frumos, cu mana, pe farfurie presarata cu fulgi de cocos.

si facem

crema : o cana seminte floarea soarelui inmuiate peste noapte, 1 banana, 2 linguri carob, 1 baton vanilie, cateva curmale inmuiate, zeama de la o jumatate de lamaie, putina apa de la curmale, cat e nevoie sa putem mixa.

punem crema pe blat 

si acum

glazura: 7 curmale inmuiate, 7 curmale uscate, f putina apa de la curmalele inmuiate. mixam. mai punem apoi 2 linguri ulei de cocos ( topit pe calorifer). gata glazura. amestecam in ea fulgi de migdale, cam o cana.

glazura peste crema si il celebram cu flori, albinute... :)"

Potluck in Belgia

Duminca am fost la un potluck la Bruxelles. Si ce credeti ca am pregatit eu??? Exact, ati ghicit: sarmalutele doamnei Ibrian, Dumnezeu sa o odihneasca in pace. Caci aceste sarmalute au avut mare succes in Germania, acum au ajuns si in Belgia si lumea le-a apreciat si aici. Ce s-ar mai fi bucurat buna doamna......

Photo:

John Patrick Platzer

Am mai facut si rosii umplute cu pesto de urzici, leurda si usturoi salbatic si ceva spanac (nu am adunat suficiente plante de sambata si noaatea a nins, astfel incat, duminica am avut nevoie de o mica completare cu spanac), precum si chiftelute din nuci, ciuperci si alac incoltit.

 Photo:

John Patrick Platzer

 

Photo: Tatiana Parniakova

Ciorbite peste ciorbite

Tot de la Mirela din Medias, astazi trei retete: o ciorbita ardeleneasca de salata, o ciorba de tarhon si o ciorba naturala!

Ciorba de tarhon

"Draga Mimi,

poate iti place ciorba de tarhon, este de sezon, este o ciorba ardeleneasca, in varianta vie am facut eu, nu stiu daca mai este undeva.

Reteta:

-o cana lapte de nuci, o cana apa de tarate, un varf de turmeric, otet de mere cu miere dupa gust pentru zeama. Adaugam legumele morcov, telina, pastarnac, facute mic la robot sau cu razatoarea si tarhon din cel pastrat la borcan cu otet. Ne place si cu ciuperci pleurotus, din care desprindem fasii cu mana, au o consistenta placuta, un pont aflat la emisiunile Elta. Aici sunt invizibile, sigur au ramas la magazin :)

Picuram ulei presat la rece, am pus de floarea soarelui, auriu la suprafata.

E buna si proapata si dupa ce sta la frigider cate ore, cu crackersii tai cu malai, cu azime.

Imi incalzesc pe calorifer portii mici.  Simt ca ma certi?" Sigur ca nu te cert, draga mea Mirela, din contra, te laud tare de tot!!

Cu nuca ce a ramas dupa ce am stors laptele am facut piftele.

Ciorba de salata verde

"Si asta se face in Ardeal, pacat de verdeata, dar in ciorba noastra o lasam vie si e mai buna in toate cele. Traditional i se pune si o omleta deasupra, acum am o idee aventuroasa cu chia :).

Reteta:

- o ceasca seminte floarea soarelui, 2 cesti apa de legume sau apa de tarate, bors, o salata verde, otet de mere dupa gust, mixam. Imbogatim zeama cu ciuperci champignon taiate cubulete, smantana din seminte de floarea soarelui si o sclipire de ulei."

Ciorba naturala

 "E dupa o reteta de la Elta, postata nu demult de Nicoleta
ea a facut cu zer, eu cu apa de legume.

Reteta:
-un morcov nu prea mare, o ceapa mica, frunze de telina (ea a pus si radacina, eu nu am avut), tocate marunt, robotelul a preluat - punem in castronul in care vrem sa facem ciorba. O rosie facuta cubulete mai punem acolo si ardei iute daca ne place
Pentru zeama mixam o rosie mare cu usturoi, coditele de la patrunjel, de la leustean, apoi adaugam 2 cesti apa de legume si scaldam legumele din castron  cu ea.
Amestecam cu mare placere, e asa frumoasa deja si parfumata. Presaram frunze de patrunjel si leustean taiate fin, si ceva ulei  presat la rece.
Dovlecel ras ca taitei punem peste toate cele bune! Si piper, ardei iute iar, mmm bun de tot!
 No, ai pus de apa de legume? 2 cesti e apa si o lingura rasa de legume deshidratate"

Mirela din Medias si cozonacul ei raw

Pe Mirela am cunoscut-o in vara, la Viscri. O fiinta atat de apropiata de perfectiune, incat iti vine greu sa crezi ca este cu adevarat reala: diafana, foarte frumoasa, buna sa o pui pe rana si atat de linistita, incat langa ea reusesti sa te aduni, respiri parca mai rar si mai adanc, te invita cumva sa te cobori in propriul suflet, oferindu-ti mana ei ca sprijin. Te face sa vezi lucruri pe langa care tocmai ai trecut nepasator. Si te pune tare de tot pe ganduri.

Este inutil sa va spun cate am invatat de la ea. Lectii grele de viata. Si este inutil sa va spun cate a facut ea deja pentru mine si pentru ceilalti oameni, fara sa astepte NIMIC in schimb: a tradus enorm (AICI si AICI, acum lucreaza la traducerea cartii "Raw food" scrisa de Aterhov, asa numita biblie a miscarii raw food, carte atat de importanta, incat prima carte a lui David Wolfe contine pasaje intregi din ea, toata cartea lui Wolfe este de fapt o adaptare a cartii lui Aterhov), a scris la randul sau retete de hrana vie si le-a distribuit pur si simplu pe FB, nu m-a refuzat niciodata cand am rugat-o ceva si tare mi-e teama (pentru ea, desigur), ca de fapt, ea nu refuza pe nimeni....

Am rugat-o pe Mirela sa ni  se alature aici, pe acest blog, mai ales ca ea a avut norocul de a o intalni cu ani in urma, la o tabara organizata de Universitatea Elta, pe doamna Elena Nita Ibrian. Dar Mirela prefera deocamdata sa-mi trimita mie retetele, si eu sa i le public pe acest blog (caci are si multe retete inspirate din cartile doamnei Ibrian), asa ca minunati-va si bucurati-va de talentul ei. Si de norocul nostru!

Cozonacul raw facut de Mirela din Medias

• Pentru blat: 2 cani nuca cocos rasnit, 2 cani fulgi ovaz rasnit, 2 portocale, 2 linguri de miere, coaja rasa de lamaie - se mixeaza totul.

  Pentru umplutura: o cana nuci, o cana stafide, toate inmuiate peste noapte, o lingura miere - se mixeaza. Apoi in pasta se pun nuci macinate mare si stafide intregi

  deasupra, se intinde blatul, se pune umplutura si se  ruleaza.

  Mirela a mai scris:" am mai vrut sa fac si coaja, dar nu a fost usor de intins, a trebuit sa apas peste el, si nu a iesit uniform

  
  

  • deci coaja :) : o canuta nuci macinate, miere solida, o lingura pudra roscove si o lingurita scortisoara, amestecate cu mana.

    E asa de buna compozitia asta, mult mai buna decat umplutura

    asa as face inca o data, asta ce am zis coaja ar fi umplutura

    iar deasupra doar presarat cu praf de roscove si scortisoara

    • si la umplutura se mai pot adauga 2 linguri deulei de cocos,

      blatul e f bun asa cum am zis si usor de facut."

Update la cozonacul raw facut de Mirelea din Medias:

Cu mare bucurie am citit acest post si am indragit-o pe Mirela cu cozonacul ei minunat cu tot. Mai mult insa m-am bucurat sa vad atata lume interesata de el. M-am gandit si eu sa il fac sub forma de bilute caci o felie de cozonac pentru mine ar fi cam mult, daca as stii ca ar manca si sotul cu mare placere l-as plamadi.
I-am spus in aceeasi zi cand a fost publicat prietenei mele Alina despre el si ea nu a sezut pe ganduri ca mine ci l-a plamadit. Aici vedeti felia cu care m-a servit duminica dupa ce am venit de la piata ca doua albinute.
Alina l-a facut in stilul ei si cu ingredientele din camara ei :
- Pentru blat a folosit : nuca de cocos, fulgi de ovaz rasnit, zeama de la o portocala, o lingura de melasa, o lingura de ulei de cocos.
- Pentru umplutura : stafide inmuiate plus cateva nuci romanesti, vreo 20 si mai avea prin casa si 4 nuci macademia, apoi a mai adaugat cateva stafide intregi dupa ce a rasnit stafidele cu nucile.
- Pentru crusta, dupa ce l-a format si a dat la frigider cozonacul l-a tavalit prin pudra de carob.
Mi-a placut tare mult.
Daca o sa il fac si eu revin cu poze si daca l-ati mai incercat va rugam sa ne trimiteti poze caci o sa le postam.
Alina a facut de Craciun un cozonac clasic la care a muncit o jumatate de zi impreuna cu sotul ei, si a doua zi nu a mai fost bun, iar acest cozonac l-a facut in 10 minute si este tare, tare bun, tine o saptamana la frigider.

Multumim Mirela pentru reteta.

O adevaratǎ româncǎ de poveste - doamna Elena Niţǎ Ibrian (12.11.1921-09.09.2009) -

A fost odatǎ ca niciodatǎ; cǎ dacǎ n-ar fi, nu s-ar mai povesti.... A fost odatǎ ca niciodatǎ un om bun şi blând, harnic şi sǎritor, senin şi întelept, mare iubitor de oameni şi de Dumnezeu. Un om nǎscut şi crescut la ţarǎ, care nu a uitat nicio clipa de unde a plecat, care şi-a pǎstrat pânǎ la moarte sufletul curat şi cristalin, precum şi bunul-simţ ieşit din comun al ţǎranului român autentic: sufletul unui om iubitor de neam şi de glie, care ştie sǎ rǎmânǎ o viaţǎ întreagǎ un apǎrǎtor al valorilor naţionale, pǎstrând cu sfinţenie tradiţiile şi datinile, moştenirea cea mai de preţ primitǎ de la strǎbunii noştri. Un om fǎrǎ studii, diplome şi titluri multe şi care mai de care mai sonore. Însǎ un om cu mintea ascuţitǎ şi deschisǎ, cǎci viaţa, cu toate urcuşurile şi coborâşurile ei, va rǎmâne întotdeauna cea mai importantǎ şcoalǎ pe care oricine dintre noi o va absolvi vreodatǎ.

Foto: Formula AS

Acest om între oameni s-a numit Elena Niţǎ Ibrian. Unii dintre noi o cunosc bine, cǎci mulţi au binecuvântat clipa când le-a ieşit, într-un fel sau altul, în cale; pentru ei, buna doamnǎ va rǎmâne de-a pururi îngerul pǎzitor care le-a salvat viaţa, redǎruindu-le  sǎnǎtatea şi liniştea sufleteascǎ, fǎcând totul, fǎrǎ sǎ aştepte ceva în schimb, fǎrǎ sǎ cearǎ vreo rǎsplata.

Din pǎcate, pentru mulţi însǎ, numele Elena Niţǎ Ibrian este total necunoscut. Chiar şi pentru o mare parte din oamenii care deja  s-au strǎduit de ceva timp sǎ gǎseascǎ un mod de alimentaţie sǎnǎtos şi natural. Tot mai des este prezentat în mod eronat în presǎ modul de viaţǎ bazat pe o alimentaţie crudivorǎ ca fiind ceva cu totul nou, modern, tocmai venit desigur din SUA, "ţara tuturor posibilitǎţilor". Dar acest lucru nu este adevǎrat, hrana vie are în România, tocmai datoritǎ doamnei Elena Niţǎ Ibrian, tradiţie lungǎ. Vântul nu mai "bate" dinspre Vest, de peste mǎri şi ţǎri, ci de-aproape de noi: din Moldova, mai exact de la Piatra Neamţ. Cǎci acolo a trǎit şi a muncit doamna Ibrian, şi de-acolo a daruit luminǎ şi pace, în peste 60 de ani, tuturor celor aflaţi la nevoie - şi continua sǎ o facǎ de fapt  chiar şi acum, dupǎ moartea sa. Doamna Elena Niţǎ Ibrian a înţeles cu adevǎrat înseamnǎtatea hranei naturale pentru fiinţa umanǎ, nu în ultimul rând, pentru ca a primit şansa sǎ constate în practica de zi cu zi, în nenumaratele cazuri ale oamenilor grav bolnavi care i-au cerut ajutorul, beneficiile extraordinare  pentru recâştigarea sǎnǎtǎţii ale unui regim de viata cu hrana vie. Nu s-a gândit în primul rând la câstigul personal pe care l-ar putea avea din acapararea unui domeniu nou şi necunoscut în ţara noastrǎ, ci s-a gândit la miile de bolnavi, care ar putea sǎ-şi recapete sǎnǎtatea într-un mod atât de simplu, de ieftin şi de lipsit de suferinţǎ, prin simpla schimbare a modului de viaţǎ şi de alimentaţie. Şi aşa nota doamna Elena Niţǎ Ibrian în încheierea introducerii cǎrţii "Tinereţe fǎrǎ bǎtrâneţe cu hrana naturalǎ", aparutǎ la Editura EIKON - 2004:

"Am pus suflet din sufletul meu în aceste rânduri cu gândul la om şi la sǎnştatea acestuia. Când demult voi fi oale şi ulcele, mǎ voi bucura de acolo, de sus, de sǎnǎtatea generaţiilor viitoare care vor fi fericite cǎ sunt sǎnǎtoase şi pline de voie bunǎ, urmând un regim de viaţǎ natural, dupa exemplul vieţii mele. Acum, când am trecut pragul celor optzeci de ani, sunt bucuroasǎ sǎ ştiu cǎ am lǎsat ceva folositor pentru cei ce vin dupǎ mine!"

Pentru cei care nu o cunosc înca pe inegalabila doamnǎ a "bucǎtǎriei fǎrǎ foc", povestea sa pe scurt:

"Doamna Elena Niţǎ Ibrian s-a nǎscut pe 12 noiembrie 1921, în Bucovina, într-o familie simplǎ de ţarani români. Dupa moartea timpurie a pǎrinţilor sǎi, a fost nevoitǎ sǎ se ocupe de cei opt fraţi mai mici ai sǎi, pâna a ajuns fiecare la casa lui. De la bunica sa, doftoroaia satului, a învaţat sǎ cunoascǎ şi sǎ iubeascǎ natura, “a moştenit” de la ea, cunoştinţe vechi şi tainice despre plantele din flora spontanǎ şi despre puterea lor nemaipomenitǎ de vindecare. De la mama sa, a învǎţat ţesutul la rǎzboiul de  ţesut şi vopsirea lânei cu ajutorul plantelor. Şi-ar fi dorit foarte mult sǎ studieze biologia, din pacate, în acele timpuri, comuniştii veniserǎ în România la putere, tatǎl sǎu fusese declarat chiabur, de aceea, i s-a permis  sǎ urmeze doar o şcoalǎ superiorǎ de menaj. A devenit apoi tapiser, îşi creea singurǎ din plante vopselele pentru covoarele şi tapiseriile sale. Din pǎcate, fixarea culorilor nu se putea face fǎrǎ chimicale, iar doamna Ibrian lucra fǎrǎ mascǎ, ceea ce a fǎcut, ca la numai 25 de ani, sǎ i se sǎlǎşluiascǎ deja cancerul în gâtul sǎu. A fost tratatǎ fǎrǎ succes în spital, iar apoi a fost trimisǎ de medici, care nu mai ştiau cum sǎ o ajute mai departe, sǎ moarǎ acasǎ. Scuipa deja sânge, era imobilizatǎ la pat, nu mai putea sǎ mai mǎnânce, soţul sǎu era pregatit pentru moartea iminenta, cumpǎrase deja sicriul. Şi în aceastǎ situaţie disperatǎ,  soţul sǎu aude de la o cunoştinţǎ venitǎ din Canada, despre o terapie a cancerului cu ajutorul sucurilor de legume şi de fructe. Doamna Elena Niţǎ Ibrian se decide sǎ încerce şi acest tratament, în situaţia în care se afla, nu mai avea oricum nimic de pierdut. La inceput, soţul sǎu era nevoit sǎ-i administreze sucurile  cu pipeta, dupǎ puţine zile însǎ, doamna Ibrian reuşea deja sǎ bea sucurile cu linguriţa, iar dupǎ numai 6 sǎptǎmâni se vindecase în mod miraculos, putea iar sǎ mǎnânce şi sǎ mergǎ!!!! Doamna Elena Niţǎ Ibrian începu sǎ studieze toate carţile şi toate articolele despre hrana vie pe care  reuşea sǎ şi le procure, începu sǎ cerceteze  aprofundat puterea terapeuticǎ a plantelor din flora spontanǎ, începu sǎ adune şi sǎ dea mai departe toate aceste informaţii deosebit de importante, încercand sa aducǎ  la urechile câtor mai mulţi oameni, dovezile incontenstabile referitoare la puterea tǎmǎduitoare ieşitǎ din comun a hranei vii.  Doamna Elena Niţǎ Ibrian a scris peste 40 de cǎrţi de sǎnǎtate şi  nenumǎrate articole, s-a angajat foarte mult pentru pǎstrarea valorilor culturale tradiţionale, înfiinţând la vârsta de 85 de ani un muzeu etnografic. Şi pentru cǎ în România, în special bǎtrânii au fost foarte greu loviţi de saracie,  a pus, cu banii câştigaţi cu cǎrţile sale, bazele unui azil pentru persoanele în etate, sǎrǎcite la bǎtrâneţe, dupǎ o viaţǎ de muncǎ. Nici un om nu a plecat de la buna doamnǎ cu mâinile goale, fiecare a primit sfaturile, plantele, reţetele sau leacurile pentru care o cǎutase  – şi totul fǎrǎ ca doamna Ibrian sǎ fi aşteptat vreo rǎsplatǎ. A facut totul, din marea ei dragoste pentru Dumnezeu şi pentru creaţia divinǎ, pentru oameni, pentru naturǎ şi pentru toate fiinţele acestei lumi.

Doamna Elena Nita Ibrian a plecat dintre noi pe 9 septembrie 2009. Cu câteva sǎptǎmâni înainte de moartea sa, mai organizase o demonstraţie de hranǎ vie pentru câteva zeci de persoane cu dizabilitǎţi din Piatra Neamţ, fiind ajutatǎ de numai   6 persoane. Tot în vara anului 2009, a mai acordat un interviu extraordinar (a vorbit aşa de liniştitor despre moarte, de parca ar fi ştiut ca în curând urma sǎ pǎrǎseascǎ aceastǎ lume) revistei  Formula AS şi a lucrat pânǎ în ultima clipǎ la cǎrţile şi la articolele sale."

Povestea doamnei Ibrian este dǎtǎtoare  de speranţǎ, întǎrindu-i în special pe cei care s-au decis sǎ învinǎ cu ajutorul regimului de viaţǎ cu hrana vie o boalǎ grea. Aceast om,  s-a îmbolnǎvit atât de grav, la o vârstǎ atât de fragedǎ şi totuşi a reusit sǎ se vindece şi sǎ trǎiascǎ mai departe peste 60 de ani, numai cu simpla hranǎ neprelucratǎ termic. Nu a mai cunoscut durerile, disperarea  şi frica, pe care orice boalǎ gravǎ le aduce cu sine, reuşind dimpotrivǎ sǎ ducǎ o viaţǎ minunatǎ şi binecuvântatǎ, în slujba oamenilor bolnavi, bǎtrâni şi sǎraci. Fiecare zi din  viaţa acestei doamne, este un exemplu de necontestat, cǎ hrana vie nu este doar un mod de alimentaţie, doar o simplǎ dietǎ la modǎ, ci este o metodǎ infailibilǎ de tratament şi  reprezintǎ  un adevǎrat mod de viaţǎ. Iar prin viaţa sa exemplarǎ, doamna Elena Niţǎ Ibrian ne-a demonstrat tuturor, ce înseamnǎ sǎ fii  cu adevǎrat un om bun,  un OM, aşa cum ne-a gândit de fapt Dumnezeu pe noi toţi, atunci când ne-a creat.

Mostenirea lǎsatǎ nouǎ de doamna Ibrian are o valoare imensǎ. Mult prea puţini înţeleg însǎ acest lucru, puţini ştiu sǎ o preţuiascǎ cu adevǎrat. În lumea strǎlucitoare şi ţipǎtoare a presei româneşti actuale nu mai este loc pentru pomenirea unui om care a facut cinste numelui de român. Istoria ne-a dat nenumǎrate lecţii pânǎ acum, se pare însǎ cǎ poporul român rǎmâne mai departe corigent la materia "respectarea şi cinstirea înaintaşilor de vazǎ ai neamului românesc". Pǎcat, mare pǎcat!

"Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară."

- Mihai Eminescu -  

"În România sînt muzee și monumente istorice cu o extraordinară încărcătură culturală, dar lipsesc cu desăvîrșire știința și pasiunea, și interesul, și inteligența de a valorifica astfel de daruri ale istoriei noastre. Patriotismul nostru, strict declarativ, e lipsit de dimensiunea faptică, iar în privința respectului pentru ceea ce au făcut înaintașii noștri sîntem, să recunoaștem, deficitari. Vorbim despre mîndria de a fi români, dar lăsăm să se distrugă un patrimoniu cultural inestimabil, fără nici o tresărire."

                          - Carmen Musat, "Patriotism de mucava și valori autentice" -

Mihaela Walter

Belgia, noiembrie 2012

Bibliografie

Elena Nita Ibrian, "Tinerete fara batranete cu hrana naturala", Eikon 2004

Formula As http://www.formula-as.ro/2006/710/diverse-13/d-na-elena-nita-ibrian-vrea-sa-infiinteze-un-muzeu-etnografic-6864

 Otilia Teposu - http://www.formula-as.ro/2009/870/medicina-naturii-44/elena-nita-ibrian-mancati-crud-si-curat-si-veti-fi-sanatosi-11145